Utilizarea diclofenacului, mai ales în doze mari, prezintă un risc suplimentar de atac de cord a avertizat Agenţia Europeană pentru Medicamente.Cu toate că prezintă mai multe beneficii decât riscuri, EMA recomandă precautie în cazul administrarii la anumiti pacienti.
"Pacienţii care au probleme cardiace sau circulatorii grave nu ar trebui să folosească diclofenac", se arată într-un comunicat al EMA, cu sediul la Londra.
Decizia agenţiei, adoptată de comisia sa de evaluare a riscurilor, vine după ce un amplu studiu internaţional a ajuns luna trecută la concluzia că folosirea pe termen îndelungat şi în doze mari a două analgezice, diclofenac şi ibuprofen, creşte cu circa o treime riscul unui eveniment vascular "major", respectiv atac de cord, atac cerebral sau chiar deces pe fondul unei boli cardiovasculare.
Pacienţii care prezintă o serie de factori de risc, între care hipertensiune, colesterol mărit, diabet sau cei care fumează ar trebui să folosească diclofenac doar după o examinare atentă.
Medicii sunt sfătuiţi să reevalueze periodic necesităţile pacienţilor pentru a stabili dacă mai trebuie să continue să ia acest medicament, potrivit comunicatului EMA.
Agenţia a menţionat că siguranţa medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene, cum este şi diclofenacul, a fost monitorizată îndeaproape în Uniunea Europeană în ultimii ani, iar studiile de siguranţă efectuate în 2005, 2006 şi 2012 au constatat o legătură cu un risc uşor crescut de formare de cheaguri de sânge, care în unele cazuri pot duce la atacuri cardiace sau cerebrale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu